Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

Vederea uluitoare asupra Parisului are un farmec imposibil de definit. La câțiva pași de Montmartre și Bazilica Sacré-Coeur, în cartierul Abbesses, am descoperit o mansardă construită pe acoperișul unei clădiri existente. O nouă locuință care combină verdele urban și viața la oraș. ECLISSE producător de sisteme pentru uși glisante și în balamale, a furnizat acestui apartament parizian, soluțiile cele mai potrivite din gama Syntesis® Collection.

Ca parte a unui proiect de reamenajare, studioul de arhitectura ACG împreună cu designerii de interior din Mariebey au realizat o mansarda înălțată cu terasă, în care confortul interior și exterior coexistă în armonie.

Întregul proiect urmează o logică care urmărește revitalizarea orașului prin crearea de noi spații de locuit conectate la cele existente.

Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

Proiectul poartă semnătura „Oh Perché! Rooftop”, un brand care încearcă să răspundă problemei de densitate mare urbană prin proiectarea și construirea de deschideri mari și spații de locuit pe acoperișuri, care includ întotdeauna un spațiu verde exterior.

Din iunie până în decembrie 2020, când și capitala Franței a fost supusă condițiilor pandemice sanitare, studioul ACG și agenția Mariebey au creat de la zero acest apartament de 113 mp înconjurat de terase verzi.

Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris
Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

Mansarda este formata din două dormitoare, fiecare cu o baie alaturată, un living deschis spre bucătărie și o terasă. Clienții au apreciat sprijinul oferit de arhitecți în personalizarea și mobilarea viitoarei lor reședințe principale.

Bunăstarea și calitatea vieții au fost prioritățile proiectului. Dorința proprietarilor a fost să locuiască într-un apartament modern, conectat la exterior. Ritmul frenetic și stresant de viață, precum și gestionarea vieții cotidiene împărțită jumătate la serviciu și jumătate în familie, au făcut ca fiind esențial aspectul ca familia să se simtă mulțumită la întoarcerea acasă. De aici și dorința de a avea un spațiu deschis, aerisit și luminos, care să unească spațiile verzi ale excepționalei panorame urbane.

“Acest apartament este o adevărată bulă de oxigen! Și noi l-am apreciat în mod deosebit în această perioadă de izolare”, mărturisesc proprietarii.

Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris
Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

Cu acest concept interesant de ”pliere” s-a obținut o “manipulare” vizuală a spațiului: din fiecare unghi arată diferit. Nimic nu este fix, totul se transformă.

Tavanelor li s-a aplicat cromatica fiecărei zone, albă sau întunecată. Parchetul din stejar periat si lăcuit urmează aceleași reguli de colorare pentru ca totul să se armonizeze ca într-o sculptură perfect pliată și echilibrată, reprodusă în interiorul unui mic apartament de 40 metri pătrați.

Design, tehnologie și vegetație

Terasele din lemn, priveliștea neobstrucționată asupra acoperișurilor Parisului, plantele naturale verzi împreună cu un mobilier sobru și minimalist definesc terasa la exterior.

Suprafețele vitrate mari, luminatorul, mobilierul Philippe Hurel, cu un stil reprezentativ și atemporal, împreună cu materiale nobile precum lemnul, parchetul și gresia porțelanată cu finisaj de marmură sunt trăsăturile distinctive ale interioarelor.

Culorile pastelate ale scaunelor înblânzesc nuanțele de chihlimbar de la blatul de marmura și de alama de la picioarelor mesei. Pentru o atingere neobișnuită, am optat pentru un puf în formă de nod, creat de artista Marine Peyre.

Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris
Ușile ECLISSE preferate de proprietarii unui loft din Paris

În acest apartament deschiderea livingului se face spre hol unde se află camerele private ale proprietarilor.

“Tehnologia conectată se află în centrul acestui proiect. Un sistem de automatizare a locuinței centralizează managementul energiei și automatizarea echipamentelor (controlul obloanelor, al luminii și temperaturii)”, explică Coralie Palaise, designer de interior responsabil de proiect.

ECLISSE, soluție pentru arhitectura de interior

„Am căutat uși capabile să devină aproape invizibile, la nivelul peretelui și moderne. Scopul a fost de a menține cât mai mult designul sobru al locului, chiar și la coridor. Am vrut să creăm un fel de atmosferă infinită. Soluțiile ECLISSE reușesc să satisfacă această nevoie”, a comentat Coralie Palaise.

În total, au fost montate 6 modele ECLISSE Syntesis Line în Balamale cu sisteme pentru montarea ușilor încastrate în perete. Acest tip de ușă completează discret coridorul care duce către camerele personale, cum ar fi dormitoare, băi și spălătorie, respectând promisiunea de a crea iluzia unui perete continuu, neîntrerupt.

______________
Sumar Proiect

Locație: Abbesses, arondismentul 18, Paris
Durată lucrări: 7 luni, 2020
Dezvoltator imobiliar: François Gaucher
Interior Design: MarieBey
Cabinet arhitectură: Agence AGC
Fotograf: Alexandre Tabaste